Comisia propusa de catre Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite si insarcinata cu redactarea unui cod deontologic pentru presa, care sa protejeze emigrantii si refugiatii, si-a inceput lucrarile joia trecuta.
Complexitatea acestei sarcini a iesit in evidenta inca de la prima intilnire,. "Documentul de la Treviso" (care stabileste regulile pentru ocrotirea minorilor) este un model din care se pot extrage citeva directii de orientare, dar chestiunea presa-emigratie prezinta probleme ulterioare, mai complexe. De exemplu: cum se pot distinge manifestarile de xenofobie din presa de obisnuitele clisee jurnalistice ?
Este o chestiune veche si inca nerezolvata. De fapt,aceiasi problema se punea si pentru cetatenii din alte regiuni in perioada in care Italia nu era inca o tara de imigratie. Se putea intimpla ca expresii precum “bandit sard” (care aveau o logica intrucit indicau nu doar proveninta regionala ci si stilul de banditism) sa fie extinse prin analogie la cazuri totalmente diferite.
Un astfel de exemplu e neuitatul caz a lui Flavio Carbonio care era denumit « afaceristul sard” in timp ce Roberto Calvi nu era niciodata numit “falimentarul de banci lombard”.
In asteptarea codului deonteologic, e posibil pornind de la aceasta experienta de xenofobie regionala, sa se sugereze cititorilor si chiar colegilor, un sistem artizanal dar cu o anumita eficacitate, pentru a intelege cind anume mentionarea statutului (emigrant, clandestin, etc.) sau a nationalitatii, sunt parti integrante ale stirii si cind contin de fapt elemente de prejudecata.
E foarte simplu. Sa ne imaginam un cetatean italian oarecare, de exemplu pe senatorul Roberto Calderoli care doreste sa adopte aceasta metoda. Nu va trebui decit sa-si deschida cartea de identitate si sa-si controleze locul nasterii.
“Iata : m-am nascut la Bergamo”. Terminata aceasta verificare, va trebui sa culeaga citeva titluri care sa contina mentiuni despre nationalitate si statut si sa le substituie cu adjectivul “bergamasc” pentru a vedea ce se intimpla.
Pentru a-i usura sarcina, am trecut la efectuarea operatiunilor pe un esantion de stiri, preluate de la agentiile de presa, din luna ianuarie. Avem aici citeva dintre rezultate: “Anul Nou: bergamasca naste si isi arunca copilul nou nascut pe fereastra”.
“Ameninta pe conationala si pe sotul acesteia: bergamascul arestat”.”Bergamasc arestat pentru contrabanda cu tigari”.”Bergamascul produce un accident si apoi da foc la cele doua autoturisme”.
“Inchisori: bergamascul isi coase gura si isi infige fiare in cap”. Precizam ca pentru a nu aparea partinitori am efectuat acelasi tip de experiment cu alte orase inclusiv al nostrul, obtinind rezultate nu mai putin sureale.
In mod sigur am fi ris mai putin daca, odata terminat jocul substituirilor, am fi experimentat in viata sociala faptul ca o parte din persoane ne priveau cu neincredere.
Atribuindu-ni-se noua – pentru simplu fapt ca suntem bergamasti sau cagliaritani sau aostani sau viterbezi – o anumita predispozitie spre violenta, o anumita capacitate de delicventa. Pentru ca toate acestea s-au intimplat in Italia in ultimii 15 ani asa cum rezulta in mod clar din toate anchetele si sondajele realizate.
Imaginea emigrantului este foarte departe de cea a emigrantului real.
Se crede ca a ajuns cu barca cind de fapt a ajuns mereu calatorind pe uscat, se crede ca este mulsulman cind de fapt majoritatea sunt crestini si – extenuati de abuzul de “asalturi”, “invadatori”, “valuri” – cetatenii italiani au impresia ca emigrantii sunt cu mult mai multi decit sunt in realitate. Rezultate care, sa fim sinceri, ridica semne de intrebare jenante nu doar cu privire la deontologia profesionala dar si in ce priveste ziarismul italian tout court.
Traduzione a cura di Carmen Radu, che ringraziamo.
