Cpt, prăjitura de duminică

Prima tentaţie, la auzul declaraţiilor lui Giuliano Amato în privinţa imigraţiei, este de a râde in hohote. Gândiţi-vă doar la ideea genială a listelor de plasement în afara ţării.
Îmi imaginez cum în locuri ca Mogadishu sau la graniţa între Eritreea şi Somalia, în Ciad sau în Darfur, ca să nu mai spun de Bagdad sau Mosul, viitorii clandestini îşi spun, ferindu-se de explozii şi aplecând capetele ca să evite gloanţele: hai să mergem la consulatul italian să vedem daca la Foggia au nevoie de culegători de roşii sau de spălători de vase la Bergamo! Însă nu e destul. Gândiţi-vă la o altă idee fantastică a lui Amato, anume repatrierea „voluntară”.
Îţi plătesc biletul de avion – zice Amato inutilului si nedoritului clandestin – şi poate chiar îţi dau un pacheţel să ai pe drum. Mai mult, îţi ofer cincizeci sau o sută de euro; in felul acesta poţi să-ţi deschizi o afacere in savană şi nu te mai întorci aici să baţi lumea la cap.
Dar dacă eşti cumva un pretendent la premiul Nobel în domeniul nanotecnologiei şi al biotecnologiei, poţi veni chiar şi cu prietenii. Atenţie însă: vrem doar savanţi, nu umanişti, că de ăştia avem prea mulţi. Aminteşte-ţi, negru sau sărac. Dacă eşti expert în artă sau director de muzeu, te aşteaptă – cum s-a întâmplat unei colege de-ale tale bulgare câteva zile în urmă – doar Cpt-ul.
Să recunoaştem că singura chestiune practică declarată de ministrul nostru este permanenţa Cpt-urilor şi mai mult, ulterioara lor articulaţie. Între timp, în unele centre se tratează de „doamnele africane cu copii” (îndrumându-le poate către catolicism ?), în altele (structuri de „detenţie” sau „semidetenţie”) poate se are grijă de „criminali” şi de imigraţi mai puţin „agreabili” (în ce sens: cei urâţi sau cei murdari ?).
Pe lângă faptul că Cpt-urile în teorie nu sunt destinate criminalilor, ce-ar vrea să însemne „semidetenţie” ? Că la ferestre nu sunt doar gratii dar şi flori? Că duminica se oferă clandestinilor prăjitură?
Adevărul e că, în spatele acestor glume, Amato dezvăluie obişnuita faţă a guvernelor noastre în ceea ce priveşte imigraţia. De la Napolitano şi Turco până la Amato, traversând cunoscuţii minştri Bossi, Fini şi Pisanu, logica este aceeaşi. Se exagerează („bolile” imigraţilor) pentru a alimenta retorica şi practica expulzărilor. Şi acest lucru, la rândul său, are scopul fundamental nu de a opri clandestinii ci de a-i filtra în frică şi nelinişte pentru a munci în condiţii subordonate şi josnice. S-a ajuns până în punctul în care, aşa cum această redacţie şi altele comunică de luni întregi, sute de polonezi pot dispărea complet ( şi poate vreo zece din ei îngropaţi pe undeva prin Puglia ) fără ca cinva să se mişte, cu atât mai puţin Giuliano Amata.
Şi astfel, intr-o Europă care peste câţiva ani va număra mai mult de cinci sute milioane de locuitori, de la Finisterre până la Kiev (sau lacul Van), cele cincizeci de mii de debarcări pe an devin îngrijorătoare.
Şi pentru asta se constriesc sute de Cpt-uri şi se înalţă ziduri urbane, se răspândeşte frica de marocanul care violează şi se aduce cinste lui Fallaci. Nu pentru a rămâne puri din punct de vedere etnic – aşa cum bâiguie dreapta politică – ci pentru a ţine noii sclavi la locurile lor.
Se impune o singură întrebare: unde sunt toţi cei care, azi în guvern, înainte de alegeri voiau să desfiinţeze Cpt-urile?
Oare nu cumva faimoşii guvernatori anti-Cpt voiau doar votul nostru? Nouă nu ne vine să credem. În orice caz, aşteptăm şi luăm in calcul pentru următoarele alegeri.