de Emilio Radice
CISSE, Mohamad, Azar, Abdou, Bathie, Babacar, Sammadi, Sikdar, Sow, Melik… saizeci de oameni inghesuiti in numai 120 metri patrati. Slatele pe podea, podelele goale, Wc-urile lânga bucatarie, firele electrice cazând din pereti, iesite di prizele inexistente. Un loc ascuns dar nu atât de secret, pe o strada romana din Pigneto, fost cartier popular si care este diventat la moda: case varuite, unghiuri modernizate, magazine trendy.
Aici, pretul caselor a depasit 4.000 de euro metrul patrat, dar pentru cine locuieste la numarul 97 devine o alta poveste: se plateste pentru a poposi noaptea la un loc uscat, chiar daca vor ramâne intinsi pe jos; se plateste 100-150 de euro de persoana, pentru a se odihni cu o perna sub cap.
Iar daca perna nu este, exista un ghem de cârpe de doi metri, prezios, care este utilizat intre mai multi pe rând. Unul se ridica, pentru a merge sa vânda brichete in timp ce un altul ii ia locul pentru a se odihni.
Este asa-numitul «locul capului», o rusine lansata in tot unghiul urban al capitalei si nun numai. Si ei sunt «imigratii» cei fara casa, cei fara drepturi.
Senegalezi, bengalezi, nigeriani, pachistanezi ce se ascund cu miile in oras. Predispusi a cheltui chiar si un sfert din salar, nu pentru a avea o camera sau un pat, ci dreptul de a dormi. Chiar pur si simplu pe jos. «Ce putem face? Unde sa mergem ?», spun.
Pericolul adevarat pentru acesti disperati este de a se trezi fara un acoperis, fara a pune la socoteala ca acesta poate fi infiltrat de apa, si fara nici macar acel ghem de cârpe pentru «locul capului» unde sa poata atipi (rupându-si oasele) când afara e frig.
Pentru aceste motive ca, Bilal, din Banglades, fara probleme povesteste ca din apropierea cartierului Porta maggiore doarme impreuna cu alti 6 conazionali in fiecare noapte, intr-un unghi de camera.
Un singur pat – fiecare face turnul. Dar atenzie sa nu stie nimeni: «Daca cineva sufla o vorba la patron, risca sa iasa pe usa afara!» Si acelasi lucru povesteste Baku, de asemenea venit din Banglades; un an intreg a platit pentru a obtine un «locul capului» in zona Centocelle: «Ma lungeam in fata usii de la baie, iar toti cei ce voiau sa o foloseasca, trebuiiau sa ma paseasca.»
Confirmarea ajunge si de la Azar, un albanez care, impreuna cu alti 7 din partea via Turati impart 15 metri patrati de paviment si un singur pat (fiecare cu rândul) pentru 600 de euro lunar. Si acolo, aprind butelii cu gaz, cuptorase, sobe si lampi, tinute de fire norocoase, fixate mai bine de un cui in perete. Fiecare zi si fiecare noapte viata e pe muchie de cutit.
Aceeasi soarta si pentru Joseph, indian, fara permis de sejur, care plateste 150 de euro lunar pentru un pat: «Suntem 5 in camera – spune – in general cine ajunge primul se pune in pat, si cine ajunge ultimul, se acomodeaza pe jos. Nu ma deranjeaza mult, ceea ce ma deranjeaza sunt durerile de spate când ma trezesc. Acum am decis impreuna de a avea fiecare rândul lui cu patul.»
Nu a fost usor de a ajunge aici, in unul di aceste locuri de supravietuire, ferite si protejate de catre locatarii lor.Dar pâna la urma iata infernul, in spatele unei porti ca atâtea altele. Intram. Intuneric, cablurile descoperite nu conduc la nici o lanterna sau bec. Si inauntru senegalezi, care supravietuiesc cu vânzarea cd-urilor piratate. Un «loc al capului»? Un metru patrat cu plata pentru a se lungi pe jos dormind protejându-se de ploaie.
Nu, aici era mai grav. «Câteodata in tot blocul suntem chiar si in 90, atunci se doarme peste tot, pe scari, pe balcoane care servesc si de baie.» Si totusi patronii le numesc apartamente.
Iata o alta casa : doi pasi de o parte si cinci de cealalta. Cinsprezece metri patrati, poate nici astia. Inauntru un aragaz cu butelie, câteva bucati de cartongipsat pentru a inchide un mic spatiu servit ca baie, acoperit de mucegai. In spatiul ce ramâne, traieste Elisabeth, peruviana de 38 de ani, cu sotul si cei doi fii, plus unul in burta. «Sunt gravida in a cincia luna, asa cred.» Chiria de 550 de euro, plus cheltuielile. Dar nu este asa de rau, exista si mai si.
Cu un etaj mai sus, dupa ce ne-am catarat pe o scara intunecoasa, cu peretii murdarai, ca si cum ar fi unsi cu grasime. Ajunsi intre etaje, o pubela. Pe casa scarii, o parte din lumea a treia: miros de inchis si umiditate, bucati de roti de cauciuc putrede, cârpe, perne una lânga alta pe jos, genti pline de CD-uri. Sikdar, senegalez, explica cum acesta miserie e in ton cu economia.
Daca unul are un bloc de apartamente, plin de degradari, lo inchiriaza la negru, divizând-ul in parti minuscule, inchiriind-ul la imigrati care nu au minima putere pentru a protesta sau de a trata pretul; Trebuie sa aduca imbunatatiri ei insisi, cei mai disperati, bani ce le vor servi pentru a restructura casa, si terminarla infine pentru a o pune in sfârsit pe linia mercatului imobiliar.
Binenteles, saracii, o data nimiciti, primesc vestea de cei ce-i nimicesc. Saracii sunt o afacere rentabila de doua ori.
Este ora 14. Din «apartamentul» lui Melick o aroma de mirodenii taie cea de mucegai si de transpiratie. Pe jos este fata de masa: ziare vechi asezate cu grija. Flacara gazului lumineaza la cinci palme de un geamantan plin de cârpe. Din baie iese amenintator un fir de apa ce atinge aproape o saltea. Ferestrele nici nu exista. Si daca isbucneste un incendiu? Raspuns: "Cineva moare, cum s-a intâmplat cu doi bengalezi in Piata Vittorio. Ce trebuie sa faccem?". Cât platiti pentru aceasta gaura? "sase sute de euro". Se traieste in cinci. "Acum suntem putini. In vara e si mai si, chiar si pe terasa ne culcam”. Si femeile? "Nu ne aducem femeile noastre aici, e prea dezastru". In bloc mai sunt inca alte 8 camere ca aceasta, 10-15 metri fiecare, "servicii" incluse. Si de la fiecare pleaca in buzunarul proprietarului de la 400 la 600 de euro.
Fotograful incadreaza cu aparatul sau, caca de soareci, mare ca sâmburele maslinei si bucati de cauciuc de pneuri, gata de a fi uzate pentru noapte. Si totusi Mohammad, Abdou si Sharani multumesc cerului de a trai sub un acoperis “fiindca riscul e de al pierde si pe acesta”.
Asa cum la Porta Maggiore bengalezul Abdil tremura numai gândindu-se ca poate perde o fâsie de paviment pentru care plateste 200 de euro lunar cu alti cinci insi. "De ce trebuie sa denuntam proprietarii? - spune in Piata Vittorio un sef de ai bangladezilor-. Poate pentru a capata iar o bataie de joc?Cine a denuntat pana azi, nu a avut decât o singura rasplata: s-a trezit in strada. Fara nici macar un loc pentru cap".
Traduzione a cura di Daniela Iordan, che ringraziamo.
