O realitate de-a-ndoaselea. Pariul propus de aceasta carte este un universalism deschis propriei subversiuni. Chestiuni de suprematie. Dificultatea de a considera un teritoriu drept un spatiu exclusiv destinat puterii politice.
Criticarea Dreptului nu e nimic altceva, in fond, decat o incercare de a gasi inauntrul formelor juridice intensitatea unui antagonism,profilul unor subiecti dominati si exploatati incat si cea mai reala putere de abstractie juridica cu greu reuseste sa cuprinda si sa disciplineze. Ce este mai real decat formele, se intreba Hans Kelsen? E vorba despre acceptarea acestei provocari, de a se misca inauntrul terenului delimitat de ea insasi iar in cele din urma,de a o intoarce impotriva ideei in sine de absoluta autonomie a stiintei juridice, de a-i trasa rafinatele contururi conceptuale. In jurul acestui program de cercetare s-au afiliat in trecut multe energii intelectuale chiar in Italia, intr-o singura linie de continuitate si de ruptura in raport cu marea epoca prin care a trecut stiinta juridica in Italia in special in prima jumatate a secolului trecut.
Ar fi posibila astazi reefectuarea acestui parcurs? Ar fi posibila, spre exemplu, citirea denselor pagini dedicate in 1924 de catre Donato Donati Statului si teritoriului, pentru a deschide un teren de analiza si critica insemnat pe de o parte de cele mai recente evoluari ale studiilor post-coloniale iar pe de alta parte de extraordinarele tensiuni ce se reunesc in jurul migratiilor contemporane si al tentativei de a le guverna? Cartea Enricai Rigo ("Europa di confine. Trasformazioni della cittadinanza nell’Unione allargata”-“Granitele europei. Transformarile cetateniei In Uniunea largita")confera oportunitatea unui raspuns afirmativ la aceasta intrebare. Si aduce un important contribut la analiza transformarilor pe plan juridic in cadrul procesului de integrare europeana,la intelegerea disputelor politice generate de catre miscarile migrative care inspre Europa sunt indreptate, cat si la focalizarea profilului global de cetatean european in dezvoltare. Chestiunile in cauza sunt decizive pentru prezentul nostru, departe de dezbateri academice si prin urmare e de dorit ca “Europa di confine”sa fie citita si discutata si ca o interventie politica, fiind cu alte cuvinte apreciata pentru capacitatea sa de a redeschide (dar in acelasi timp si de a revedea)o dezbatere asupra chestiunii europene care, mai ales in Italia, pare sa se fi oprit dupa referendumul francez asupra Tratatului constitutional.
In centrul analizei Enricai Rigo se gaseste exact conceptul de teritoriu.E vorba, dupa cum se stie,de unul dintre elementele fundamentale din cadrul definitiei juridice al Statului modern, care l-au cladit plecand de la doua premize:omogeneitatea sa interna si stabilitatea granitelor care il perimetrau.Teritoriul european, situat la incrucisarea intre transformarile determinate de catre procesul de largire inspre est si noile forme de guvernare a migratiilor(intins de la acele margini care ne definesc din ce in ce mai mult unicul centru), pare sa nu isi mai gaseasca originea in nici una din cele doua premize, configurand un nou raport intre spatiu si drept. Granitele mobile, ciuruite de impingerile miscarilor migratoare,sunt constranse a se deplasa in continuu inspre sud si inspre est,implicand State apropiate dar si indepartate in controlul acestora. Deosebirea “seaca” intre “inauntru” si “afara”lasa loc unor diverse grade de interior si exterior “teritoriului european”, gestionate in mod flexibil in functie de necesitatea de guvernare a circuitelor (de marfuri, de capital, de munca)de care depinde in zilele noastre producerea bogatiei. Cetateanul european de astazi nu se mai opune in nici un fel “strainului”ci traieste mai degraba cot la cot cu un ansamblu de personaje cu un statut ambiguu,care isi gasesc propria limita in prezenta structurala a emigrantului “clandestin”. ”Cetatean ilegal”,vine definit in mod voit paradoxal acesta din urma de catre Enrica Rigo: in masura in care existenta sa perfect vizibila pune fata in fata cetatenia cu opusul sau,ilegalitatea,evocand prin urmare spectrul ilegitimitatii; dar si in masura in care demersurile sale pentru cetatenie (si luptele sale) pun in continuare in tensiune articulatia institutionala a spatiului european.
In filigranul cetateniei europene, dar si in ceea ce se intampla in Bazinul Mediteran sau la hotarele orientale ale Comunitatii Europene,se redeschide astfel chestiunea clasica (kantiana) referitoare la diferentierea intre putrerea publica pe teritoriu si dreptul subiectilor la teritoriu. Statul modern fusese in stare sa rezolve potentiala tensiune intre cele doua elemente facand din propriul sau sistem de organizare unul dintre elementele fundamentale constructiei unei piete nationale a muncii si definitiei diviziunii internationale a muncii. Noul raport intre spatiu si drept fractionat de catre “teritoriul european”inregistreaza o criza de rezolutie statuala sub presiunea demersurilor de mobilitate care au dezmembrat atat pietele de munca nationale cat si diviziunea internationala a muncii. Guvernul acestui "spatiu de circulatie" european devine astfel, pe de o parte un element strategic pentru definirea cetateniei europene insasi, si in acelasi timp, pe de alta parte,datorita modalitatilor care il determina impune mentinererea in mod structural deschisa a propriei definitiuni constitutionale. Acesta este unul dintre punctele fundamentale ale analizei propuse de catre Enrica Rigo:diferentierea intre constitutia materiala si constitutia formala nu este destinata inchiderii in cadrul experientei europene indipendent de circumstantele Tratatului constitutional.
De aici deriva inedite riscuri, dar si inedite potentialitati de care nu poate sa nu tina cont o politica inovativa a cetateniei si a drepturilor care stie sa cucereasca spatiul european ca si propriul orizont. Revendicarea dreptului la teritoriu care in practica se exprima pri migratiile contemporane indica asadar o urma de reflectare care se merita a fi valorizata din plin. In fond, marea chestiune propusa de catre Enrica Rigo in cartea sa nu este altceva decat aceea a semnificatului universalismului de astazi: a unui “universal care nu se limiteaza la recunoasterea reciproca a unui drept repartitionat in functie de spatiile sale de exercitiu, ci recunoaste fiecare subdiviziune drept subvertibila”.
Traduzione a cura di Gigi Ifrim, che ringraziamo.
